Catrinel Menghia a dezvăluit sexul bebelușului! Românca urmează să devină mamă pentru a doua oară
Catrinel Menghia, cunoscută drept și Catrinel Marlon, trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Românca și Massimiliano Di Lodovico, un faimos producător de filme din Italia, se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară.
Catrinel Menghia și-a început povestea de dragoste alături de producătorul italian de filme Massimiliano Di Lodovico în 2012. El i-a devenit partener de viață, după ce românca a divorțat de fostul fotbalist Massimo Brambati. Producătorului nu i-a fost, însă, ușor să o cucerească pe vedetă:
”Lucram la filmul cu care am fost la Veneția, „La città ideale“, cu Luigi Lo Cascio. A venit la filmări, cu un pretext, prin intermediul agentei mele. Era curios să mă cunoască, auzise de o actriță din România. S-a prezentat, după care a fost puțin „stalker-ul“ (n.r. – urmăritorul) meu pentru șase – șapte luni. Tot primeam flori peste tot pe unde mergeam și nu știam că el era în spatele a tot ce se întâmpla. După aceea am aflat și cam asta e povestea. A funcționat stalk-ereala”, spunea Catrinel Menghia pentru Adevărul. Iar de atunci, lucrurile au evoluat frumos între ei.
În februarie 2019, Catrinel Menghia a devenit mămică pentru prima oară. Atunci a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, căreia i-a pus numele Caroline Léon Di Lodovico. Iar în scurt timp, familia lor se va mări! Cuplul a dezvăluit sexul celui de-al doilea bebeluș în cadrul unei petreceri fastuoase de Revelion, desfășurată la Monte Carlo.
Catrinel Menghia a dezvăluit sexul bebelușului
În ciuda faptului că se află în ultimul trimestru de sarcină, Catrinel Menghia a strălucit într-o rochie neagră, midi, mulată, cu un șliț lateral adânc și mâneci lungi. Modelul a accesorizat ținuta cu desuuri negre, bijuterii din aur alb și balerini eleganți. Catrinel Menghia a publicat mai multe imagini din noaptea dintre ani și le-a dezvăluit fanilor sexul bebelușului pe care urmează să-l aducă pe lume. Românca și soțul ei vor deveni părinți de băiat de acaeastă dată!
„La mulți ani 2024! Sfârșitul celui mai frumos an, noi 3 + 1 pe drum. Primul băiat din istoria familiei mele din ultimii 80 de ani”, a scris Catrinel Menghia în mediul online, în dreptul unui carusel cu fotografii din noaptea de Revelion.
SURSA FOTO: Social Media